“De ce nu vreau sa-mi aduc aminte?” ma intreb mereu. In fiecare zi ma tot intreb de ce nu vreau sa imi aduc aminte de momentele trecutului meu. Doare mai tare cand vreau sa nu ma mai gandesc, dar totul revine ca un film ce ruleaza ca la cinema in fata ochiilor mei. Mereu visez departe, dar cand ma privesc in oglinda, visele se evapora ca un nor de fum. Acesti ochi caprui, sticlosi si reci ma fac sa cred ca in mine exista un demon ce niciodata nu va disparea.
Oftez lung si ridic capul de pe marginea ghiuvetei de sticla, privind atent in oglinda din fata mea. Aceeasi ochi caprui ciocolatii, mari si luminosi, dar pierduti undeva departe, acelasi par lung, castaniu si moale, acelasi corp frumos conturat, dar niciodata nu va fi aceasi fata. Am saptesprezece ani. O varsta la care ar trebui sa fiu fericita, o varsta la care parintii ar trebui sa se ingrijoeasca de mine, sa ma trimita la scoala si sa-mi realizeze un viitor. Varsta la care oricine are nevoie de sustinere. Nu si personalitatile mele. Eu nu am avut si nu o sa am nevoie de sustinere niciodata. Asta mi-am zis mereu in gand. Nu realizez deloc daca am mintit sau nu, dar psihicul meu deloc stabil ma face cateodata sa gandesc cumva in ceata, cumva intr-un spatiu departe de gandirea normala a omului. Poate se datoreaza cresterii fara iubirea parinteasca, sau durerii faptului ca parintii m-au abandonat undeva departe de la o varsta la care eram prea vulnerabila. Nu stiu si nu conteaza. Poate acum sunt libera, oarecum libera sa fac ce-mi doresc.
-Tasha, e momentul sa-ti faci numarul.
Desi am spus ca sunt libera, cred ca am mintit. Nu sunt asa de libera precum par sa fiu. Lucrez la un club luxos de noapte. Si mi-ar placea sa va zic ca am o meserie frumoasa gen ospatarita, chelnerita sau altele, insa adevarul este altul. Meseria mea e una dintre cele mai injositoare, dar ca sa pot traii sunt nevoita sa o fac. Lucrez ca animatoare in clubul “Angels of Heaven”, din marele Las Vegas. Un oras foarte mare si populat, insa ce noaptea se transforma intr-un camp de razboi.
Ies pe usa de lemn a cabinei de schimb si ma duc cu pasi inceti catre intrarea clubului de unde muzica rasuna extrem de tare. Intru si inaintez prin multime, calcand apasat pe tocurile inalte, dar elegante, catre micul “ring” unde aveam sa-mi petrec cateva ore obositoare, acompaniata atat de muzica, cat si de privirile doritoare ale barbatilor pe jumatate beti. Afacere frumoasa, pot spune, pentru patronul clubului, ce de cand sunt aici si-a dublat vanzarile si afacerile i-au crescut considerabil. Are impresia mereu ca sunt ingerul trimis de Dumnezeu sa il salvez. Cateodata, rad gandindu-ma la asta.
Si asa incepe o noapte lunga pentru Natasha Saviour. O noapte in care nu am sa fac decat sa dansez lasciv pe langa o bara de metal stralucitoare, iar in tot acest timp toata lumea se va uita la mine si va uita sa mai plece din acest club. Nu-mi placee ideea, dar vorba asta este sfanta “Nevoia te invata”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu